aceea nu vom reveni asupra lor, cele mai multe dintre aceste critici devenind de mult un bun comun al literaturii noastre sociologice. Inlăturarea vechilor raporturi agrare, făcându-se pe calea unei reforme și nu a unei revoluții, fără masiva participare a țărănimii, direct interesate în felul rezolvării chestiunilor legate de stăpânirea pământului, nu putea decât să înfățișeze o soluție schiloadă, incompletă, îndreptată, în primul rând, împotriva țărănimii. O asemenea soluție era menită să salveze doar cât mai mult din interesele marii proprietăți.
Totuși, nu în concepția și nici chiar în abuziva aplicare a reformei patronate de Cuza și Kogălniceanu pot fi văzute adevăratele cauze ale răscoalelor de mai târziu; după cum nici în regimul creeat țărănimii, prin conjugarea textului acestei reforme, cu legile tocmelilor agricole, intervenite după 1866.
Latifundiul, ca și neoiobăgia nu explică izbucnirea gravelor turburări agrare care, timp de două decenii, au pus în primejdie existența României mici.
In adevăr, țărănimea a simțit efectele reformei curând după 1864. Lipsa de pământ cultivabil, de islaz și de imaș, alături de presiunea pe care marele proprietar o putea exercita, prin atâtea mijloace, asupra țărănimii, datorită felului în care fusese aplicată reforma din 1864, au putut s’o convingă în mai puțin de un sfert de veac cine a fost adevăratul beneficiar al reformei lui Kogălniceanu. Pentru ce un sfert de veac, totuși, țăranii nu s’au mișcat? Cu trecerea anilor, a devenit din nou acută problema pământului, lotul țărănesc micșorându-se prin succesiuni, împărțiri, căsătorii? Fără îndoială, dar, așa cum vom vedea, au intervenit, între timp, și anumite corective, de sigur insuficiente, dar care nu pot fi ignorate.
Legea tocmelilor agricole, respirând cel mai mult „sufletul neoiobăgist” ― ca să întrebuințăm expresia lui Gherea ― este o lege din 1872, când s’a și introdus execuția obligatorie „manu militari”. Pentru ce țăranii nu s’au răsculat atunci?
Țăranii au început seria răscoalelor abia după 1888 ― adică tocmai atunci când prin reformele succesive din 1878/79,
