Sub influența lui Kogălniceanu și a mediului liberal moldovean, fostul deputat al Galaților, Cuza, ajuns domn, a urmat o linie de conduită asemănătoare cu a „omului din 2 Mai”, cum singur s’a numit pe sine fostul sfetnic al Domnitorului. De sigur că, asupra felului de a gândi a lui Cuza, n’a rămas fără efect mediul imediat din care ieșise. In divanul ad-hoc, el a reprezentat Galații, un oraș nu numai comercial, dar și cu puternice începuturi industriale. Aceste împrejurări au determinat fără îndoială poziția lui Cuza în conflictul dintre marea proprietate și țărănime. Inafară de acestea era și firea lui care îl îndemna să privească cu solicitudine țărănimea. Democratismul său înnăscut, dușmănia purtată marilor boieri — Bolintineanu îl numește boierocton — „simpatiile vii pentru clasa țărănească”,[1] pe care le nutrea, desinteresarea lui față de chestiunile materiale, acestea toate completează de sigur împrejurările care au influențat pe Cuza în hotărîrile luate.
Slăbiciuni personale și politice, exagerate de istoricii liberali, pentru ca să justifice lovitura dela 11 Februarie, au existat fără îndoială. Pentrucă nu trebue uitat că și Cuza „era expresia adevărată a epocii în care trăia” și, după cum bine se știe, această epocă nu a strălucit prin puritanism sau înaltă ținută morală. Iar risipa banului public, ilegalitatea, regimul personal, erau plăgi care nu numai în sarcina domnitorului puteau fi puse. Poate cel mai puțin într’a lui.
Bolintineanu, contemporan al evenimentelor, arată, trei ani după răsturnarea lui Cuza — cu o bogată documentare — că, în ceea ce privește regimul politic și atmosfera din țară, nimic nu s’a schimbat prin detronarea fostului domnitor. Risipa finanțelor a continuat, după cum a continuat și jaful în averea
- ↑ „Țăranii erau singurii oameni pe care Cuza îi primea totdeauna.” Bolintineanu, Viața lui Cuza, pag. 142. Iar felul în care i se anunțase complotul nu este mai puțin caracteristic: „un băiat de prăvălie pătrunsese până la Palat și întâmpină pe Domn pe scări, spunându-i că 4.000 de oameni au să năvălească în corpore dela Malmaison”. Xenopol, Istoria Românilor, v. XIV, p. 82.
