rali, au luat toate măsurile ca țărănimii să nu-i rămână nicio portiță de scăpare.[1]
A fost nevoie de răsturnarea lui Cuza, pentru ca legea tocmelilor agricole să fie votată și aplicată? Marea proprietate se temea atât de domn cât și de Kogălniceanu, deși raporturile între aceștia doi se răciseră în ultima vreme.[2] Inlăturarea acestor doi bărbați de Stat din viața politică activă — lucru de altfel obținut în cele din urmă — le dădea o anumită siguranță; și mai ales excludea surprizele.
Și 11 Fevruarie fu astfel organizat.
Venirea unui prinț constituțional străin, pe tronul țării, furniza claselor stăpânitoare de atunci, multiple posibilități pentru a-și consolida poziția lor față de țărănime. Pe lângă elementul de stabilitate, pe care îl reprezenta o dinastie străină, primul motiv nu a jucat un neînsemnat rol. Căci mai ales, din partea unui membru al familiei Hohenzollern — cei mai mari proprietari de pământ din Germania — proprietatea latifundiară autohtonă nu avea să se teamă de nimic. De altfel, așteptările ei s’au îndeplinit, din acest punct de vedere, întocmai.
- ↑ Câteva pilde: în primul proiect se putea cere anularea unei tocmeli, când prețul stipulat era mai puțin de jumătate din prețul curent al locului. Consiliul comunal, refuzând anularea, țăranul avea drept de apel la judecătorul de plasă. In lege articolul este suprimat. Proiectul prevede, în art. 14, o serie de măsuri, ca țăranul să nu iscălească învoieli al căror conținut nu-l cunoștea. In lege, articolul este suprimat. Rezultatele se cunosc: cele mai strigătoare abuzuri s’au făcut la întocmirea contractelor de învoieli, proprietarul introducând condiții necunoscute de țărani.
- ↑ Deși raporturile dintre Kogălniceanu și Cuza se răciseră, totuși nu se ajunsese la o ruptură între ei. Intr’o scrisoare adresată de către cel dintâi, domnitorului, se poate citi următoarea frază: „Vă rog să nu credeți că, ca mulți alții, voiu reintra în rîndurile opoziției. Intre aceștia și mine este o prăpastie.” M. Kogălniceanu. Acte relative la 2 Mai, p. 87.)Detronarea lui Cuza a însemnat și îndepărtarea lui pentru totdeauna din țară. Iar Kogălniceanu n’a mai jucat un rol politic real în treburile publice, după detronarea primului domnitor al Principatelor Unite.
