In chestiunea țărănească, capitularea elementelor liberale era completă.
In privința legii electorale se prevedea, în pactul încheiat între „albi” și „roși”, că se vor contopi toate colegiile electorale într’unul singur, bazat pe cens „care să reprezinte în contribuții directe extrema limită de venit din Convenție, cu condiția însă ca alegătorii să știe să citească și să scrie”. Ce se ascunde sub această sibilică formulare? Să cercetăm textul convenției din 1859, în partea privitoare la legea electorală.
Limita extremă, prevăzută de Convenție, era de 100 ducați venit fonciar, adică 1.175 lei noi, pentru electorii primari din districte și 1.000 ducați sau 11.760 lei noi pentru electorii direcți. In orașe, se cerea un capital fonciar de 6.000 ducați sau 70.500 lei.[1] Ce se prevedea deci prin legea electorală a „coaliției monstruoase”? In primul rând sunt excluși dela vot toți neștiutorii de carte, ceea ce însemna aproape întreaga masă țărănească și o bună parte din cea orășănească. In al doilea rând, se păstra un cens ridicat, prin care se asigura dreptul de vot unei minorități, nu mult deosebite de acea care era reprezentată în parlamentele existente. Față de legea electorală promulgată după lovitura de Stat și care avea și ea îngrădiri, fiind tot censitară, legea „coaliției monstruoase” este net și hotărît reacționară.
Pateticele declarații ale șefilor liberali nu au putut ascunde conținutul retrograd al întregii „coaliții monstruoase”.
„Noi, dreapta și stânga — spune Brătianu, în ședința din 11 Fevruarie 1863 — care am fost cei mai mari inimici…, când am văzut pericolul la ușa noastră, la porțile României, am uitat toate certurile noastre… Când am văzut că dreapta se pune pe terenul național, n’am întrebat de unde vine, le-am întins mâna, le-am zis că cel puțin în chestiile cele mai de vieață să ne dăm o mână frățească”. („Românul” 17.II.63, supliment).
- ↑ Privitor la dispozițiile electorale cuprinse în Convenția dela Paris, Radu Rosetti scrie: „Un mai exorbitant privilegiu în favoarea marii proprietăți funciare — fie la oraș, fie la ținut — nici că se poate concepe”, mai ales fiind dată valoarea întreită a banilor, față de ceea ce reprezentau aceste sume în veniturile de atunci. Op. cit. p. 326.
