Pentru marii proprietari și exponenții lor politici, cele două obiective principale urmărite de „monstruoasa coaliție”, corespundeau întocmai intereselor lor de clasă. Dacă reforma lui Barbu Catargiu nu a putut fi trecută prin parlament, cel puțin țărănimii nu trebuia recunoscut vreun drept asupra pământului. Iar întregul aparat de Stat urma să rămână și sub noul regim constitutional, așa cum fusese și înainte de aplicarea convenției din 1858, la dispoziția vârfurilor păturilor posedante.
Dar pentru gruparea „roșilor” și a categoriilor sociale în numele cărora aceștia vorbeau, ce interese ar fi fost salvgardate și ce avantaje câștigate, dacă obiectivele „monstruoasei coaliții” ar fi fost atinse? Nu erau oare desrobirea țăranilor și împroprietărirea lor, deziderate pașoptiste? Nu figurau ele în proclamația dela Islaz? Iar cât privește dreptul de vot, „roșii” trebuiau doar să fie pentru lărgirea lui, dacă nu chiar pentru introducerea sufragiului universal.
Totuși, partidul liberal a fost în 1862—1864 atât împotriva reformei agrare, cât și a celei electorale. Luând această atitudine, „roșii” nu erau nici ilogici cu ei înșiși, după cum nici coaliția făcută nu era „monstruoasă”.
Păstrând proporțiile și deosebirile caracteristice, asemenea coaliții între elementele progresiste burgheze și forțele reacționare conservatoare s’au născut și în alte țări ale Europei. „In Franța, mica burghezie și fracțiunea republicană a burgheziei s’a unit cu burghezia monarhică împotriva proletariatului. In Germania și Italia, burghezia victorioasă a apelat grabnic la ajutorul nobilimii feudale, a birocrației statului și a armatei, contra masei poporului și a micii burghezii”.[1] Motivele, care au împins clasele burgheze din centrul și apusul Europei la o politică de compromis cu feudalitatea și cu reprezentanții ei politici, au fost de sigur altele decât acelea care au activat pentru formarea „monstruoasei coaliții” în România. Dar puternice elemente de asemănare există totuși, încât o comparație să fie posibilă.
- ↑ Fr. Engels, Revolution und Contre-revolution in Deutschland, p. 68.
