„Moniteur de Paris” publică la 1856 o corespondență din Principate, scrisă la 1834. In Moldova „toți… îmi exprimă această dorință și toți sunt de acord că provincia nu poate trăi îmbucătățită și închisă între barierele vamale rusești și austriace”.[1]
Interesele economice speciale ale Moldovei fac populară ideea unirii dincolo de Milcov, cu mult înainte ca această idee să fi prins rădăcini în Muntenia. Dar nu va întârzia mult ca ea să ia ființă și aici, și spre deosebire de argumentația moldovenilor să fie invocate în sprijinul ei interese locale și generale. In adevăr, comercianții din București, trimit o adresă lui Talleyrand, delegatul francez în comisia europeană de anchetă în Principate, cu ocazia prezenței lui în București, în 1857. Conținutul acestei adrese, venite tocmai din partea negustorimii bucureștene, este cât se poate de caracteristic și elocvent. „Intim convinși — scriu negustorii bucureșteni — că’n unire este forța, prosperitatea și tot viitorul patriei noastre și că, comerțul, sufletul, bogăția și înaintașul civilizației tuturor țărilor nu poate să prospereze mai bine decât într’un stat puternic și bine constituit, vă rugăm, Domnule baron, a parvine până la picioarele tronului imperial…”[2]
Argumente „idealiste” și mai ales referitoare la „identitatea de origine etnică” nu apar în rândurile de mai sus. In schimb, interesul capitalului comercial ca statul să fie puternic și bine constituit, este viguros subliniat.
Am arătat însă că nu numai capitalul comercial era interesat la înfăptuirea unirii, ci un interes similar îl avea și industria născândă din Principate. Dintr’un document al vremii cităm următorul pasaj: „unirea desmorțește și înviază industria, prin asigurarea unui regim de stabilitate, care ușurează învestiții de capitaluri în mari întreprinderi, le scutește de încurcături cu
