telor, o aprofundată cercetare a relațiilor dintre obștea țărănească și boierime, în raport cu stăpânirea pământului, va fi fără îndoială una din viitoarele sarcini principale, ale istoricului marxist. Acceptând însă concluziile lui Rosetti, care după părerea noastră nu au fost răsturnate de cei doi istorici citați, credeam totuși că din inexistența unui drept formal de proprietate a stăpânului de moșie, nu se poate trage încheerea inexistenții regimului feudal la noi.
Istoricul moldovean susține că pământul a aparținut — cu titlul de folosință — obștii locuitorilor dintr’un sat. De folosință și nu de proprietate. Un drept de proprietate, în sine, n’a existat nici pentru stăpânul de moșie, nici pentru obștea satului.
In ce consta totuși dreptul stăpânului de moșie? In aceea de a sili pe țăran la îndeplinirea îndatoririlor de mai sus. Mai mult, dreptul de folosință al țăranului asupra pământului era subordonat, în mod absolut, îndeplinirii acestor obligații. Țăranul liber nu-și putea valorifica deci acest drept de folosință decât în aceste condiții, care nu aveau caracterul unui raport personal între stăpânul de moșie și țăran, ci a luat forma unui raport direct între stăpânul de moșie și pământ. Pentru folosirea pământului i se plătea boierului zeciuiala și celelalte. Numai în măsura in care folosința asupra pământului se exercita — și nu asupra persoanei țăranului — țăranul liber era obligat să-i servească renta în natură. La rândul său, țăranul n’a cunoscut nici el decât un raport cu stăpânul moșiei, tot legat de pământ. Cât timp acest țăran a fost liber — și la început aceasta era regula generală — el se putea muta de pe un pământ pe altul, rămânându-i însă obligația — așa cum arată însuși Radu Rosetti — să îndeplinească și pe noua moșie vechile îndatoriri. In momentul în care se muta, orice raporturi cu vechiul stăpân încetau. Deci, aceasta dovedește cu prisosință că plata rentei în natură deriva din existența unui raport real și nu personal. Existența acestui drept, în persoana stăpânului de moșie, chiar dacă nu îmbracă forma proprietății quiritare, era suficient
