preoți, meseriași, burghezi, calmi în mijlocul furiei lor, dar deciși să moară decât să renunțe la drepturile lor.”[1]
Să privim mai de-aproape lucrurile. Caracterul eterogen al maselor din Capitală la 1848 nu înlătură posibilitatea să se facă oarecari distincții și precizări.
Din documentele timpului, ca și din mărturiile contimporanilor — partizani sau adversari ai mișcării — iese în evidență rolul deosebit de important pe care l-a jucat, în primul rând, muncitorimea din acea vreme. Ea, și nu negustorimea, este elementul de bază, elementul dinamic din toate manifestațiile revoluționare, ea a dat elementul combativ întregii mișcări și tot ea și toate jertfele.[2]
In evenimentele dela 19 Iunie negustorimea se pare că a rămas pasivă, căci prezența ei este semnalată numai cu ocazia încercatei lovituri dela 30 ale aceleeași luni. „Deodată clasa negustorească, care până atunci se arăta cam indiferentă, se aruncă furioasă, însetată de libertate” scrie Gh. I. Vernescu în „Pruncul Român” din 10 Iulie 1848.
Din cine se compunea această muncitorime?
„Tabacii și măcelarii au jucat principalul rol în revoluția dela 1848”, afirmă Locusteanu.[3] In „Popolul Suveran” din 16 Iulie 1848, apare o poezie ocazională întitulată „Către frații noștri tabaci”:
Cei ce aveți un braț, o armă și o inimă ce bate,
Pentru patria iubită, pentru sfânta libertate,
A, primiți o sărutare ce un frate vă păstrează
Și cu numele acesta pana lui se onorează.”
