etape, într’un cadru încă restrâns, dar fiind în vădit progres. De aceea aceste pături reprezentau tendințele și interesele unei burghezii aflate pe drumul desvoltării ei economice și sociale. Faptul că această burghezie nu se naște odată cu desvoltarea capitalului industrial, nu-i infirmă existența, ci îi determină doar slăbiciunea și inconsecvența.
In adevăr, în structura și în rolul economic al elementelor care o compuneau, rezidă cauzele slăbiciunii pe care a arătat-o burghezia, neputința ei să conducă efectiv revoluția și să distrugă vechiul regim. Această burghezie nu vorbește în numele capitalului industrial, ea nu reprezintă interesele acestui capital. Dar, în primul rând, interesele acestui capital vin în contrazicere ireductibilă cu regimul feudal și cu cel iobăgist. Numai generalizarea capitalismului, ca sistem economic, cere desființarea cât mai radicală a relațiilor de producție iobăgiste, eliberarea clăcașilor, mărginirea până la ultima expresie a formelor economiei naturale, etc. Dimpotrivă, între activitatea capitalului comercial și a celui cămătăresc și existența unui regim economic, în cadrul iobăgiei, am văzut că există posibilitatea unei „armonii”; că ele pot coexista, capitalul comercial și cel de camătă neimpunând forme de producție proprii, ci exploatându-le pe cele existente.
Lipsa unui conflict fundamental, de natură economică, între burghezia română — în structura și forma pe care o avea la 1848 — și marea proprietate feudală, se manifestă la suprafață în lipsa de consecvență, de curaj și inițiativă revoluționară, în slăbiciunea ideologică și politică a purtătorilor ei de cuvânt. Aceasta explică atât „duhul frăției” predicat de pașoptiști, cât și faptul că exponenții marii proprietăți „progresiste” au putut, de fapt, ei să conducă revoluția — așa cum au condus-o. Burghezia română, la 1848, a fost doar progresistă, dar nu revoluționară, în sensul real al cuvântului. Iar deficiența ei totală, în rezolvarea chestiunii țărănimii iobage, tot aici își găsește explicația.
Din aceste slăbiciuni ale burgheziei nu se pot trage însă concluziile la care au ajuns autorii citați mai sus. Revoluția pa-
