zinte mai puțin ideologia burgheziei din mijlocul căreia ieșise, cât mai ales a păturii sociale în care, prin contact, intrase.[1]
Contactul lui Eliade cu aceste medii este mai vechiu. Astfel, la înființarea societății „Filarmonica” îl găsim alături de Ion Câmpineanu, Ion Voinescu, N. Golescu și alții. In sânul acestei societăți ia naștere și o societate politică, care își dă un program cu unsprezece puncte. In acest program nu figurează, bineînțeles, o chestiune țărănească.
Sub Al. Ghica, Eliade face pe intermediarul între domnitor și capii opoziției anti-rusești din Adunare, care grupa unele elemente din marea boierime. El păstrează tot atât de cordiale legături și cu succesorul lui Ghica, cu Bibescu. „Eliade, în prezența lui Dedu — scrie Ghica — ne zice că el deși se află în cele mai bune legături cu palatul și chiar cu aga Iancu Manu… pune la dispoziția noastră toată influența de care se bucură în tinerime și burghezie.”
Iar apostrofa aruncată tot lui Eliade de C. A. Rosetti, în timpul polemicilor din epoca emigrației: „ai luat gratificații, ranguri, slujbe, decorații dela toate guvernele… fuși în toate partidele și omul tuturor prinților”, în afară de exagerarea polemică, cuprinde o parte de adevăr.[2]
De origină plebeiană și fără avere, singurul mijloc al lui Eliade de a se impune fiind cultura și talentul său literar, el nu putea intra, nici râvni să intre în rândurile marii boierimi. Punctele lui de contact erau însă multiple cu acea parte a boierimii care manifesta tendințe progresiste, căci el trăia în mediul lor și existența lui era legată de a acestora. El se puse astfel — conștient sau nu, lucrul în sine este lipsit de importanță — în serviciul acestei boierimi care voia să-și păstreze preponderența economică și socială, punând-o de acord cu revoluția.
Privită prin această prismă, atitudinea teoretică adoptată
