cadrul regimului iobag și nu al celui feudal, de altfel ca și în celelate țări europene, mai depărtate sau mai apropiate de noi[1], vor apărea și în Principate forțele și instituțiile care pregătesc începutul capitalismului. Tocmai din acest punct de vedere, deosebirea este esențială. Dar înainte de a dovedi acest lucru, să cercetăm, pe scurt, dacă faptele și documentele istorice justifică afirmația noastră.
Ceea ce caracterizează feudalismul, nu în suprastructura lui, ci în elementele economice care-i stau la bază, este existența unei mici producții țărănești, care n’a ieșit încă din cadrul economiei naturale și care îmbină agricultura cu industria casnică. In această gospodărie, țăranul produce, cu uneltele sale proprii, nu numai cele necesare întreținerii lui și a familiei sale, ci și surplusul de produse, pe care sub forma de rentă — rentă în natură — o servește proprietarului pământului pe care trăiește și muncește. Existența acestei rente în natură — „Produktenrente”, cum o numește Marx — care cuprinde, deopotrivă, roade ale pământului și fabricate ale industriei casnice țărănești, este ceea ce caracterizează feudalismul, din punctul de vedere al raporturilor de producție, deci a bazei întregului regim. „Munca producătorului pentru sine și munca sa pentru proprietarul moșiei, nu mai sunt separate, în mod evident, în timp și spațiu”.[2] Analizând această „Produktenrente”, Marx arată, în același loc, condițiile în care apare mecanismul care-i dă naștere și cadrul economic general în care se desvoltă.
A existat o epocă, în istoria poporului român, în care să întâlnim raporturi, ca acele de mai sus? Veacuri de-a-rândul, țărănimea din cele două Principate a trăit în cadrul unei economii naturale. In gospodăria sa, țăranul român, cu uneltele sale și-a produs toate cele necesare vieții. Până în secolul al XVIII-lea el nu apare nici ca vânzător, nici
