spre locuințele celorlalți membri ai complotului, pe care le devastează. Astfel este devastată locuința lui Herăscu — care se și grăbise să anunțe la Brașov pe Bibescu să se întoarcă în țară, apoi a lui Zosima, a Căpitanului Costache, etc. „Poporul — scria „Gazeta Transilvaniei” imediat după 30 Iunie — își mai răsbună și pe alți reacționari, dărâmându-le mobilele, fără a înstrăina măcar un ac, mai vârtos Costache Căpitanul de poliție își lua plata, căci tocmai și Marți începuse a corbăci la oameni”.[1]
Rămâneau conducătorii armatei. Odobescu, Solomon și Locusteanu retrași în cazarmă se pregăteau să scoată trupele din Capitală, spre a le feri de contagiunea revoluționară și a le îndrepta în urmă împotriva populației bucureștene. Ei, cel puțin, învățaseră ceva din evenimentele dela 19 Iunie.
Dar planurile lor sunt zădărnicite de aceleași forțe populare, mobilizate în serviciul revoluției.
Intr’o depeșă trimisă ministrului său la Paris, consulul Hory comunica: „Peste zece mii de oameni s’au dus la cazarmă ca să împiedece plecarea proiectată a miliției. Colonelul Odobescu, două ore mai târziu, pentru a împrăștia mulțimea și să-și facă drum, a comandat soldaților să tragă în mulțime. Puțini dintre ei au tras în aer. In fața acestui refuz și a unei atari stări de lucruri atât de grave, Odobescu și Solomon, obișnuiți de douăzeci de ani cu respectul și disciplina militară și-au smuls epoleții și și-au dat demisia”.[2]
Aceste lucruri se petreceau înăuntrul cazărmii. Ce se petrecea înafara ei? Intr’o notiță din „Gazeta Transilvaniei”, din 8 Iunie 1848 se scrie: „Poporul bucureștean în număr de 20.000[3], înconjoară cazarma și dărâmând îngrădirile, ei pun
- ↑ Ibidem, p. 234.
- ↑ Ibidem, p. 251.
- ↑ Asupra acestei cifre nu există concordanță între diversele mărturii ale timpului: 10.000 în depeșa lui Hory, 20.000 în notița de mai sus, 30.000 într’o scrisoare adresată de ministrul de externe al guvernului provizoriu lui Ghica, la Constantinopole, 40 000 într’o scrisoare a lui Bălcescu, 2—3.000 în amintirile lui Locusteanu…
