„la întocmai păzire a pravilelor țării… și mai cu osebire lucrarea câmpului și de ispravnicile trebuințe ale proprietarilor și arendașilor spre a nu se pricinui recoltei vreo stricăciune”.[1]
Alături de Odobescu și Solomon, vechiul aparat represiv este și el repus în funcțiune. „Vestitul căpitan Costache — scria Bălcescu într’o scrisoare lui Ghica — iese cu biciul pe ulițe, toate semnele și stindardele se dărâmă”.
De astădată victoria reacțiunii părea definitivă. Guvernul fugit, majoritatea trupelor încadrată de ofițeri câștigați de contrarevoluție, un nou guvern format și sprijinindu-se pe vechiul aparat de stat.
Cu toată teroarea deslănțuită de căimăcămie, cu toate măsurile represive luate imediat, cu toată încercarea de a șterge orice urmă a revoluției — aceasta urma să facă din nou dovada adevăratului ei caracter.
Vom reproduce doar câteva documente ale timpului.
Intro corespondență apărută în „Allgemeine Zeitung” din Augsburg, în Iulie același an, reacțiunea populației bucureștene este astfel descrisă: „De astădată poporul în mase se ridică și încurajat de negustorime care, în sfârșit, după multe și lungi ezitări, se hotărî să se declare pentru Constituție, se îndreptă spre locuința mitropolitului care încercă zădarnic să abată furtuna. După o strașnică filipică el fu silit să îngenunche și să jure pe Sf. Evanghelie că va spune adevărul. Astfel veni întărirea presupunerii că el însuși a falsificat depeșa”[2], care anunța intrarea armatelor țariste. El este silit apoi să retracteze cele scrise în proclamație, recunoscându-și propria-i infamie. Sub semnătură el afirmă: „Ceea ce s’a obștit eri la 29 ale acestei luni sub iscălitura noastră, făcând guvernul provizoriu rebeli și altele, astăzi după dorința poporului român o refuzăm cu desăvârșire”.[3]
După ce au terminat cu Neofit, mulțimile se îndreaptă
