In apostrofa colonelului Odobescu, în strigătul lui Locusteanu — amândoi mari proprietari — stă întreg substratul încercatei lovituri de stat. Conjurații activau direct în interesele marii proprietăți, amenințată de revoluție.
Lovitura păru, în primul moment, că reușise. Cei mai mulți membri ai guvernului fură arestați, colonelul Odobescu se investi cu puteri dictatoriale, iar cei arestați se declarară gata să accepte fără împotrivire „ordinea” astfel stabilită.
Dar curând se văzu că complotiștii se înșelară în socoteala lor. Lovitura lor ar fi reușit până la urmă, dacă revoluția ar fi fost doar opera câtorva oameni, a căror înlăturare sau lichidare — într’un fel sau altul — se putea face fără multă greutate. Dar mișcarea nu era a unor simpli indivizi, ci a mulțimilor, ea avea un caracter popular, cu adânci rădăcini nu în câteva capete de ideologi, mai mult sau mai puțin revoluționari, ci în masele bucureștene, in majoritatea populației țării.
In adevăr, îndată ce vestea arestării guvernului provizoriu se răspândește în București, toți cei care puteau purta o armă sunt în picioare. Ion Brătianu, Telegescu și N. Golescu, care nu se găseau întâmplător în palat la recepție, sunt cei care fac cunoscut poporului Capitalei cele petrecute.
Armata cu care veniseră însoțiți ofițerii conspiratori fu înconjurată la palat, împreună cu toți cei care se aflau înăuntru. O parte este desarmată, o alta fraternizează cu poporul adunat și înarmat și el. Colonelul Solomon, unul dintre capii complotului, ordonă însă trupei care se afla sub comanda sa să tragă în mulțime. Cad nouă morți și tot atâția răniți.
Dar masele nu se lasă nici înfricoșate, nici intimidate. La procesul făcut celor trei ofițeri superiori, unul dintre unter-ofițeri și trei soldați declarară următoarele: „Intâia dată s’au slobozit de către soldați două puști în vânt, iar după aceea, comandă d. Solomon foc s’au slobozit puștile regulat după comandă, apoi în urmă a început poporul a arunca cu pietre și cu lemne in soldați, când am văzut că s’au slobozit și două puști din partea poporului asupra comenzii înarmate”[1].
- ↑ Ibidem, II. p. 90.
