să ajungă oștirea la palat, desculții străbătuseră în interiorul palatului. Domnul, înconjurat de dânșii, îl sileau să iscălească Constituția și să confirme ministerul alcătuit de dânșii”…[1] Ceea ce Bibescu făcu, opunând o slabă împotrivire, după ce își dădu seama, în dimineața aceleeași zile — după cum am văzut — că nu putea conta pe armată. Acceptarea sa era însă numai formală, căci a doua zi părăsește țara, fugind in Transilvania.
Astfel pășesc masele bucureștene pentru prima oară în istoria poporului român, în viața publică, impunând un nou regim. Din acea zi, aceste mase vor fi elementul de sprijin al noului guvern, în zilele critice care îl așteptau.
In acest timp, membrii noului guvern, care se aflau încă la Islaz, se îndreptară spre Capitală, fiind salutați cu mare însuflețire de țărănimea și orășenimea pe unde treceau.
Izbânda fu mai ușoară decât se așteptau conducătorii „Frăției”. Dar și în revoluția pașoptistă munteană, ca în atâtea revoluții moderne, cucerirea puterii și stăpânirea ei erau două lucruri deosebite. Ceea ce urma să se verifice, în curând, încă odată.
Din guvernul provizoriu fac parte Ioan Eliade-Rădulescu, Șt. Golescu, Tell, Magheru și Scurtu, iar secretari erau C. A. Rosetti, N. Bălcescu, Al. Golescu și Ion Brătianu.
Acest guvern provizoriu își începu imediat activitatea.
După ce face o primă încercare de a câștiga pe Bibescu pentru Constituție și pentru noua ordine de lucruri, acesta prin fuga sa zădărnicind orice împăcare, guvernul silește pe mitropolit a se pune în fruntea lui ca președinte[2].
Primul pas al guvernului ieșit dintr’o revoluție populară este de a-și da un epitrop reacționar, fie în persoana lui Bibescu, fie a mitropolitului Neofit, căutat, pare-se anume ca să reprezinte cât mai tipic regimul pe care oamenii revoluției îl răsturnaseră! Acest gest se va dovedi în urmă nu o simplă „greșală” tactică, ci ca făcând parte dintr’o atitudine unitară, față
