Sari la conținut

Pagină:Un veac de frământări sociale (Pătrășcanu, 1945).pdf/145

Această pagină a fost verificată

știa au fost devastate. O parte dintre arestați sunt surghiuniți în Turcia, cei care au scăpat au luat singuri drumul pribegiei.

„Acești oameni — raportează consulul francez Guérault, ministrului său — în vorbe atât de mândri, n’au făcut niciun fel de preparative; cea mai mare parte n’aveau arme, acei care aveau n’au voit să le folosească”.[1] Dacă acei mari boieri, care au participat la adunarea dela hotel „Petersburg”, încrezători în puterea și autoritatea numelor pe care le purtau, au socotit de prisos să ia măsuri de apărare, pe ce s’au bizuit însă micii boieri, negustorimea „de toate treptele” sau intelectualii din fruntea mișcării? Pe nimic, decât pe iluzia legalismului lor, răsplătit în chipul în care s’a văzut.

De sigur că astfel concepută, mișcarea din Moldova n’a putut antrena masele populare. In proclamația semnată la 27 Martie, țăranii, de pildă, nu puteau găsi nimic care să le poată arăta că interesele lor erau în joc. Iar masele orășenești ce încredere puteau avea într’o mișcare în fruntea căreia se găseau marii boieri, marii privilegiați ai timpului? Dimpotrivă, atât unii cât și ceilalți nu puteau aștepta din „sfânta păzire a Regulamentului” decât perpetuarea aceluiași regim de opresiune, de nedreptate, de încălcare a drepturilor și libertăților, la care râvneau de atâta vreme. Așa se explică totala pasivitate de care, atât unii cât și ceilalți, au dat dovadă.

Burghezia, cu elementele ei intelectuale, izolată de masele populare sătești și orășenești, forma o pătură prea subțire încât să reprezinte o forță care să fie în stare, ea singură, să înfrunte și să învingă aparatul guvernamental al lui Sturza.

Petiționarii și-au adus în adevăr aminte de popor, dar prea târziu. Strigătul lor „la arme” a răsunat în pustiu.

La 2 Aprilie, deci atunci când amintitele evenimente erau încă vii în mintea contimporanilor, Gh. Sion scria următoarele: „deodată aud sgomot îndoit. „La arme”, „la arme”, soldații omoară pe boieri”. Dar în zadar zece oameni strigau astfel, căci


  1. Anul 1848 în Principatele Române, I, p. 229.
123