fost în primejdie să fie sugrumată de dușmanii ei interni. Pentrucă ea însemna o lovitură adusă regimului de opresiune și exploatare în ființă și urma să deschidă, dacă nu o epocă de „dreptate și frăție” deplină, cel puțin o eră de progres.
In locul oprobiului și al ridiculului cu care au încercat să acopere revoluția pașoptistă atâți istorici, sociologi sau literați, este de datoria noastră s’o ridicăm pe piedestalul de cinste pe care-l merită, căci ea cu toate greșelile și slăbiciunile dovedite înfățișează unul dintre episoadele în care tradiția de luptă a poporului român și-a găsit, la un moment dat, întruchiparea.
Mișcarea din Moldova
Incă din 1846 domnea o vie agitație în sânul corporațiilor negustorești și meșteșugărești din Iași. In luna Martie a acelui an, membrii acestei organizații demonstrează în fața palatului domnesc, cerând o ușurare a birurilor. Cam în același timp, țăranii din părțile muntoase ale Moldovei trimit o delegație de trei sute de săteni, cu o jalbă, în capitala Principatului. Sunt primiți numai trei din întreaga delegație, iar cererile formulate rămân nesatisfăcute. Faptele nu trec însă neobservate.
Intr’o corespondență apărută în „Le National” din 6 Aprilie 1846, erau consemnate următoarele: „Poporul a început în sfârșit să deschidă ochii și să-și dea seama că numai el suportă toate impozitele, că numai el suferă. Totul este pentru Domnitor și nobilime; aceasta din urmă nu plătește impozite, nu suportă nicio sarcină bănească”.[1]
Primăvara anului 1848 găsește din nou în Principate o stare de spirit destul de încărcată. Cumplitele răscoale din Galiția, mișcările din Paris, întinderea revoluției în statele germane și
- ↑ Anul 1848 în Principatele Române, I, p. 15—16.
