Dar tot atât de caracteristice ca și atacurile venite din partea adversarilor revoluției — fie ei junimiști sau fasciști — sunt desolidarizările exponenților burgheziei de această revoluție, nu din momentul de față — ceea ce n’ar fi atât de surprinzător — dar îndată după aceea și chiar din partea acelora care au jucat atunci un rol de frunte; cu excepția lui Bălcescu — mort prea de timpuriu ca să fi avut vremea să-și „revizuiască” părerile — fruntașii pașoptiști, ajunși la putere în fruntea clasei pe care o reprezentau, s’au grăbit să-și renege cu toții trecutul. Unii formal și deschis, cei mai mulți prin faptele lor.
„In loc să ne ducem să studiem pe ce căi societățile (civilizate) au mers ca să ajungă la un grad de prosperitate atât de mare… noi ne-am apucat ca să facem ca bădăranul dela țară, când crede că are ceva bani, și ne-am îmbrăcat în niște haine care nu erau de talia noastră. Eu, domnilor, zic aceasta, cu atât mai mult cu cât eu am fost unul dintre acei nenorociți care au împins această țară spre epoca unde se află.”
Cine făcea această profesiune de credință? Cine condamna, într’o singură frază, întreaga revoluție pașoptistă? Chiar Ion Brătianu, într’una din cuvântările lui ținută cincisprezece ani mai târziu, adică vorbind ca „om de stat” al burgheziei române!
Foiletând colecția „Românului” dintre anii 1859—1865, deci într’o epocă mai apropiată de evenimentele de atunci, căci trecuse doar un deceniu dela proclamația dela Islaz, poți întâlni, atât sub pana lui C. A. Rosetti, cât și a altor fruntași și conducători pașoptiști, tot atât de elocvente „retractări” a ceea ce a constituit însăși rațiunea de a fi a mișcării pașoptise.
Inconsecvența de care s’au făcut vinovați tocmai cei care s’ar părea că aveau tot interesul să apere patrimoniul spiritual și politic al pașoptismului nu este surprinzătoare. Ea nu caracterizează nici măcar o mentalitate sau o atitudine, specifice oamenilor politici români.
In întreaga Europă, burghezia, ca clasă, prin cei mai autorizați exponenți ai ei, s’a grăbit să se desolidarizeze de trecutul ei