facă o armată mare”. Cu alte cuvinte, exact ideile pe care acesta le va apăra cu atâta înverșunare in revoluția munteană.
Și în privința măsurilor de luat împotriva marilor boieri, părerile erau împărțite. „Pe când Telegescu sau (Serghiescu) Marin erau de părere să se verse sânge mult, Vaillant și Murgu erau de părere ca numai să se arestuiască. Filipescu zicea că și de vor fi siliți, să verse sânge prea puțin”.
Indiferent însă de diversele puncte de vedere exprimate, toți complotiștii erau pentru desființarea privilegiilor boierești, pentru egalitatea de drepturi și eliberarea țăranilor. Complotiștii din 1840 sunt deci cei dintâi care formulează asemenea lozinci menite să spargă însăși sistemul social și politic atunci în ființă.
Suntem însă abia la 1840, deci cu opt ani înainte de proclamația dela Islaz!
Mișcarea națională și culturală
și împrejurările care i-au dat naștere
Istoriografia oficială explică începuturile unei mișcări culturale proprii, precum și cele dintâi manifestări cu caracter național, care au loc în primele decenii ale secolului trecut, prin influența exercitată în Principate de învățămintele dascălilor ardeleni, veniți aici de peste munți, încă înainte de izbucnirea revoluției pandurilor. In completare, această opinie este întregită și prin aceea că începuturile vieții naționale la Români ar fi un reflex al ideilor popularizate în întreaga Europă, de marea revoluție franceză.
Asachi în Moldova, Gh. Lazăr în Țara Românească, sunt pionierii care deschid acest drum. Lor le urmează o întreagă pleiadă de publiciști, profesori și artiști — dintre care foarte mulți luaseră un contact direct cu țările apusului și, în special, cu Franța.
Deschizând orice manual de istorie a Românilor, asemenea afirmații au un caracter stereotip. Ele au devenit un nediscutat „adevăr istoric”. Doar că acest adevăr nu îmbrățișează decât
