Conjurația, deși cu întinse legături, fu ușor lichidată, lipsindu-i un caracter popular, ceea ce însemna atragerea, ca element activ, a țărănimii iobage.
Pe o platformă mai largă, iar din punct de vedere ideologic și politic situându-se la un nivel mult mai ridicat, se situează complotul din anul 1840, din Țara Românească.
In articolul său „Mersul revoluției în istoria Românilor” N. Bălcescu, vorbind incidental de anul 1840, scrie că atunci s’a încercat „a se preluda la o mișcare, dar timpul nu sosise și ea nu izbutește alt, fără numai a înscrie vreo câteva nume mai mult în șirul martirilor libertății”.[1] Articolul a apărut în 1850 în „România viitoare”, editată la Paris. In „Question économique” Bălcescu revine: „In anul 1840, în ajunul unei mișcări, partidul național a ajuns la concluzia să declare, printr’o legislație clar formulată, țăranii francs tenanciers”.
Aceste toate le scrie Bălcescu după 1848. Cu câțiva ani după descoperirea și reprimarea mișcării, în 1845, într’un articol apărut într’o gazetă din Transilvania, luptătorul pașoptist susține că a fost victima „unor uneltiri ticăloase și fără de lege”, învinuind de provocare pe oamenii lui Ghica. Este posibil ca în rândurile complotiștilor să se fi strecurat provocatori și datorită lor întreaga mișcare să fi fost descoperită. Accentul de indignare al lui Bălcescu nu schimbă însă cu nimic caracterul mișcării, pe care încercau cei din fruntea ei „a o preluda”.
In ce a constat acest complot, cine erau participanții la el și ce urmăreau aceștia?
Din actele oficiale, încheiate cu ocazia arestărilor făcute, în cursul lunii Octomvrie 1840, se vede că poliția Capitalei a „descoperit o alcătuire tainică de câțiva răucugetători împotriva liniștei obștești”. Procesul se judecă de o instanță specială în Martie următor și sentința cuprinde grave condamnări. O parte dintre acuzați primesc zece ani de ocnă, alții opt ani, iar Bălcescu este condamnat ca trei ani să-i petreacă la Mărgineni. Acuza-
- ↑ N. Bălcescu, Mersul revoluției în Istoria Românilor, în Opere complete, ed. G. Zane, II. p. 103.
