Păturile sociale din care se recrutau „cărvunarii” erau prea slabe atunci, ca să poată oferi un sprijin efectiv lui Ioniță Sturza. Lupta era cu atât mai inegală cu cât marea boierime avea la spatele ei sprijinul forțelor reacționare externe.
Domnul „cărvunarilor” fu înfrânt. Toate „înnoirile” fură desființate (de altfel însăși constituția, nerecunoscută de Poartă, a rămas în stare de proiect). Mai mult. Printr’o anaforà din 1827, același domnitor asigură marii boierimi „niște privilegii exorbitante, cum nu le avură niciodată în țările române”.[1] Cu restabilirea vechii ordine, calea legală a unei activități opoziționiste fu și în Moldova definitiv închisă.
Regulamentul Organic nu făcu altceva decât să consfințească, în urmă, regimul existent. Dar, mai înainte să arătăm cum a fost primit acest Regulament în Moldova, să cercetăm cele ce se petreceau în această vreme, în Țara Românească.
La 26 Aprilie 1828, deci înainte de izbucnirea războiului ruso-turc, consulul prusac Krenchley scria următoarele: „Ceea ce inspiră mai multă teamă este o insurecție locală, foarte posibilă, dat fiind numărul mare de vechi revoluționari care se găsesc aici (în București n. n.) și cantitatea de oameni fără căpătâiu și probabil plini de impuls, care se găsesc în această capitală”. Dar nu numai straturile populare și „oamenii fără căpătâiu” erau cuprinși de un „spirit răzvrătitor”. In chiar armata domnească se vădeau semne de descompunere. „Sunt persoane de considerație în țară — continuă mai departe raportul — care pretind sau cel puțin îndrăsnesc să prezică că această armată — și în general toate gărzile prințului — ar putea foarte bine într’un moment critic, să întoarcă armele…” Deci atunci când generalul Racht asigură pe domnitor că-i va da sprijinul armatei pe care o conducea nu numai contra Turcilor, ci și împotriva „altor persoane rău intenționate” dovedește că în adevăr în Principatul muntean „duhul răzvrătirii” plutea în aer.
Totuși, urmând regimul ocupației, manifestările opozițio-
- ↑ Ibidem, p. 55.
