într’un memoriu adresat țarului. Aceștia scriau: „opera fericirii publice se sprijină pe libertatea comerțului. Dar această libertate ne era interzisă în ciuda tranzacțiilor care ne asigură folosința ei. De aceea ne rugăm foarte umil ca portul Galați să fie deschis tuturor celor care ar voi să facă negoț acolo. Fără această libertate până și nădejdea unei stări mai bune e răpită poporului moldovan”. Memoriul este din 1825.
„Folosința țării” pentru boierimea munteană, „buna stare a poporului” pentru cea moldoveană erau simple și ipocrite fraze sub care se ascundea propria poftă de câștig a celor care le scriau. Erau de sigur întemeiate aceste cereri întrucât monopolul exercitat de Turci asupra comerțului de grâne și vite era o mare împiedecare în valorificarea lor, prețurile europene fiind în creștere. Dar ar fi o greșeală să se creadă că și după 1821 — deci înainte de 1829 — Principatele continuau să fie izolate de comerțul mondial. „Negoțul, de mult îndrumat către apus, nu se putea împiedeca” — constată N. Iorga tocmai pentru epoca aceasta. „Se întărește tot mai mult schimbul cu apusul depărtat prin Bucovina, prin Ardeal, pe Dunăre”. Din Austria, Franța și Anglia, ba chiar din America apar mărfuri pe piața românească. Comerțul de vite, sare, lemn, ceară și — în parte — și de cereale, continuă cu Austria, Prusia, Polonia. Drumurile din Principate folosesc transitului de mărfuri din Sudul Rusiei și din Asia Mică.
Războiul ruso-turc izbucnit în 1828 și ocupația din anii următori aduc din nou stagnare și amorțire. Dar prin pacea dela Adrianopol desființându-se monopolul turcesc, iar grânele, vitele și lemnul de construcție fiind de acum înainte libere la export, producția agrară, ca și cea industrială sporesc în chip vădit. In privința comerțului extern cifrele date de Kiseleff în raportul său sunt elocvente. Dela 1831 la 1833 importul a crescut dela 21,7 milioane lei vechi la 49,7 milioane, pe când exportul se ridică dela 32,9 milioane la 70,9 milioane[1]. Prețul cerealelor se sui necontenit până ajunse de „cinci ori ca mai înainte”.
- ↑ Uricariul IX., p. 429 cit. Iorga, op. cit. p. 151.
