CAPITOLUL III
EPOCA DEȘTEPTĂRII NAȚIONALE
IN PRINCIPATELE ROMÂNE
După lichidarea mișcării pandurilor și a ultimelor rămășițe ale Eteriei, pustiirile „expediției de pedepsire” organizate de armatele turcești stânjeniră numai pentru scurtă vreme viața economică a Principatelor. Firul, întrerupt pentru moment, fu reluat. Atât în domeniul producției cât și în al comerțului se realizează noi progrese.
Revoluția dela 1848, în conținutul ei social și politic, nu poate fi înțeleasă decât prin prisma desvoltării Principatelor, care a urmat după 1821. Cea mai bună dovadă că această revoluție nu a fost o izbucnire spontană sau un simplu act reflex al răsturnărilor din apusul și centrul Europei, după cum n’a fost nicio banală imitație, artificial importată de pe malurile Senei pe cele ale Dâmboviței, ci dimpotrivă că ea și-a avut cauzele în structura societății românești din acea vreme, ne-o dovedește tocmai epoca cuprinsă între 1821 și 1848.
Am văzut care erau cererile formulate de diferitele pături boierești în Țara Românească, după potolirea ridicării pandurilor. Boierimea din Moldova nu se lăsă nici ea mai prejos. Cei din protipendadă, refugiați în Bucovina și rămași acolo în surghiun voluntar sub domnia lui Ioniță Sturza, formulează și ei o serie de „doleanțe”, prin pana conducătorului lor, Mihai Sturza,
