Pagină:Traian Demetrescu - Nuvele și poezii.pdf/16

Această pagină nu a fost verificată

Neînțelesul vieții îmi apare dureros de ironic. Minciuna existenței noastre, deșertăciunea iluziilor și luptelor pentru traiu mă îngrozesc ca un mormânt deschis.

Într’o zi nu voiu mai fi, iar natura va rămâne aceeaș: frumoasă, liniștită, nepăsătoape!

Și pentru întâia oară simții un fel de ură adâncă contra acestei naturi, aducându-mi aminte de versurile, de un pesimism atât de mândru, ale poetului Alfred de Vigny:

Vivez, froide nature, et revivez sans cesse,
Vous ne recrevrez pas un cri d'amour de moi!

Intru în casă și deschid volumul lui Sully Prudhomme (Stances et Poemes). Intre o inimă omenească și poetul ei cel mai intim există o prietenie discretă, o înțelegere delicată, care te mângâie adeseori de trivialitățile și durerile vieții. Noi nu iubim decât pe acei poeți cari se apropie mai mult de simțirile și cugetările noastre. În ei ne găsim întru câtva pe noi.

Deschid la întâmplare volumul și citesc:

Ici-bas tous les lilas meurent,
Tous Les chants des oiseaux sont courts;
Je rêve aux étés qui demeurent
Toujours...

Ici-bas les levres effleurent
Sans rien laisser de leur velours:
Je rêve aux baisers qui demeurent
Toujours ...

Ici-bas tous les hommes pleurent
Leurs amitiés ou leurs amours;
Je rêve aux couples qui demeurent
Toujours...

Prin fereastra deschisă coboară o pace maiestoasă, și un vânt ușor aduce, din când în când, miros de iarbă.

Iar aceste versuri, recitate în gând, mă mișcă, mă uimesc,