Pagină:Traian Demetrescu - Nuvele și poezii.pdf/14

Această pagină nu a fost verificată

luptele sângeroase cari avură loc aci în anul 1877 și părea că schițează în aer pastele colorate cu sânge și fum.

Niciodată nu m’a cuprins mai adânc groaza răsboaielor, ca în mijlocul acestei cetăți în ruină. In depărtare ochiul predomnia câmpii întinse și păduri, cari păreau pictate pe fundul albastru al orizontului. Și ușor, de o monotonie duioasă, s’auziâ un cor de femei turcoaice, însoțit de sunetul barbar al daralei, pe măsura unor lovituri ritmice.

Aceea ce m’a impresionat mai mult, au fost locuitorii turci. Pentru prima oară vedeam strânși la un loc atât de mulți. Stau grupuri, grupuri, prin cafenele, prin cârciumi, pe strade, fumând, vorbind rar, adânciți în calmul lor oriental. Câțivâ m’au uimit prin frumusețea ochilor lor negri, de o melancolie liniștită, înduioșetori de triști.

Alții, strânși pe capul unei luntre, ascultau o bandă de lăutari, privind tăcuți luciul mlădios al Dunării. Eră un tablou care te opriâ în loc. Figurile lor palide, pozele lor de tembeli visători, maneaua cântată prelung și plângător, păreau înfășurate într’o umbră de orientalism misterios, neturburat de rafinamentele civilizațiunii. In acest calm, în această lenevie molatecă, senină, în aceste cântece monotone și somnoroase, eu citiam înțelesul unei filozofii sceptice.

A-ți închide porțile minții la năvala gândurilor, a-ți umple imaginațiunea cu un neant de visuri nehotărîte, ușoare, a privi curgerea vremei cu seninătatea și nepăsarea de suflet a unui animal stupid și rezignat, pentru acești oameni, este poate cel mai firesc deliciu de a gustă vieața, privind-o ca pe un etern nimic...

M’am reîntors noaptea. Nopțile de primăvară au un parfum de iubire, au adieri ce sunt ca niște mângâieri misterioase ; ele deșteaptă amintiri de fericiri uitate, și în tăcerea lor îți place să șoptești nume de femei.

Din pulberea schinteetoare a stelelor se eteriza o lumină tainică, o lumină de vis, colorând valurile din jur cu o paliditate ușoară, și înfășură într’o umbră tristă tot ce nu putea străbate ochiul.