Dar poetul Senzitivelor și Aquarelelor are plînsul senin, întrerupt de rare zîmbete, aprinderĭ de entuziasm, nobile compătimirĭ și maĭ presus de toate plîns resemnat, fără blestem. Lumea nu e vinovată de nimic și chiar dacă e,
„… s’o știĭ în vecĭ ierta”.
În „Aquarele" cetitoriĭ vor găsi cele maĭ duioase bucățĭ scrise de regretatul poĭet. Vor regăsi talentul modest al luĭ Traian Demetrescu constînd în o muzică sigură a versuluĭ îmbrăcînd o delicată senzibilitate de artist. Vor ceti pe întîia pagină: Magdalena; cele treĭ strofe nu conțin ideĭ și imaginĭ neobicinuite, dar nu se află în literatura noastră o bucată maĭ mișcătoare prin simplicitatea și plasticitatea expresieĭ. Acelașĭ lucru — în privința maĭ a tuturor bucăților din volum; ele ne lasă aceeașĭ impresie și trădează o presimțire nedezmințită a frumosuluĭ simplu și nemuncit:
Le beau reste dans l’art ce qu’il est dans la vie…;
o tristețe care se comunică, o armonie pioasă care ’nduioșază, un suflet lipsit de credință și mîngîiere, blînd pînă la nepăsare, și resemnat uneorĭ pînă la cinism. Iubiteĭ
„… care mă înșală,
De două orĭ pe săptămînă”,
îĭ iartă tot în schimbul uneĭ singure virtuțĭ:
„... să fie’n vecĭ frumoasă”.
Nu iertăm și noĭ oare toate slăbăciunile din viața u-
