Ca să poți îndrepta ceva într’o țară, trebue să te cobori adânc în plămada vieții obștești, pentru a-ți da seama de cauzele ce împiedecă procesul normal al ridicării ei. Cunoașterea însă, oricât ar fi ea de temeinică, nu ajunge. E munca de laborator ce ți-a descoperit prin analize de tot felul, prezența microbului. Dacă rămâne numai la aceasta, poate constitui operă științifică dar nu și socială.
Descoperirea cauzelor, cere pedagogului să găsească și mijloacele de a înlătura efectul, care să le aplice și să urmărească perseverent rezultatul final.
Numai atunci munca este întreagă și misiunea dusă la bun sfârșit.
Suveranul nostru se găsește în câmpul acestor legi ale pedagogiei naționale.
A cercetat din vremea fragedei copilării nevoile nației, le-a trăit și le-a simțit. A căutat apoi și a găsit mijloacele cele mai potrivite pentru a le combate și a perseverat în lupta pentru lumină.
A răscolit mai întâi sufletele, trezindu-le, dându-le aripi de măreață năzuință. A fost un strălucit exemplu.
La vârsta de 21 ani Și-a făcut intrarea în viața plină de răspunderi, printr’un gest simbolic.
Iată rândurile cu care își însoțea Inalta-I pildă, adresate primului sfetnic al țării din vremea aceia:
„Vremea răspunderilor a început și pentru Mine, pu-nându-Mi înainte, pe lângă sarcina pregătirii Mele, pentru
