Pagină:Teofil Sidorovici - Carol II - Din culmea unui deceniu de glorioasă domnie.djvu/65

Această pagină nu a fost verificată

TEZAUR AL NĂZUINȚELOR DE VIITOR

„Noi, aci, la marginea de răsărit a Europei, am fost zidul asupra căruia s’au prăvălit atâtea și atâtea năvăliri și noi am rămas aci neclintiți, îndeplinindu-ne fără șovăire înalta misiune a destinului nostru istoric.

Poetul a zis: „Apa trece pietrele rămân”. Un lucru e cert: permanența poporului român.

(Radio — Ora Națiunii — 18 Septembrie 1933).

FIECARE avem o năzuință spre care tindem, dar Ia capătul căreia nu ajungem niciodată. Ceeace ni se pare că am atins în anumite împrejurări, nu este decât o fază a idealului. Năzuința este un nesfârșit urcuș de munte. Când credem că am ajuns, vedem că alt orizont se deschide, dincolo de care urmează un altul. Este senzul vieții și justificarea ei.

Idealul este veșnic, ca și năzuința de a-l realiza. Odată de mult, ni se părea că Unirea tuturor Românilor este supremul ideal. In momentul când l-am înfăptuit, ne-am dat seajna că ceeace visam nu era decât o etapă în drumul fără de sfârșit al viitorului.

Din culmea unde am ajuns prin atâtea jertfe și deasupra