Pagină:Teofil Sidorovici - Carol II - Din culmea unui deceniu de glorioasă domnie.djvu/56

Sari la navigare Sari la căutare
Această pagină nu a fost verificată

Mircea Voevodul, MiKai Viteazul, Ștefan cel Mare, Brâncoveanu etc.

Când i se povestea despre viața marilor Domnitori și ai precursorilor căliți în suferință, ochii Săi albaștri se înviorau de o putere tainică și în suflet se proecta arză-toarea dorință de a fi cât mai curând în serviciul Patriei și poporului Său.

Trăirea aceasta nemijlocită a realităților românești, I-a prilejuit cunoașterea profundă a sufletului național și prețuirea frumoaselor calități pe care a știut să le descopere și să le pună în valoare atunci când vremurile au cerut.

Și dacă este adevărat că în vremuri de restriște se cimentează legătura sfântă între Rege și Popor, apoi epo-peia întregirii, a cărei prefață s’a scris cu atâta suferință și sbucium sufletesc, îndurate dela Rege și toți membrii Familiei regale până la cel din urmă cetățean al Țării, a fost examenul marei încercări a dragostei nemăsurate care pornește de sus în jos, în aceiaș măsură cu care se ridică de jos în sus.

Destinul Neamului Românesc?!

II așteptăm pe șantierul muncii de ridicare a Țării cu mistria consolidării dinăuntru și cu armele în piramidă.

In fața noastră se găsește un simbol: Regele Țării.

Din culmea în care se găsește la înaltul Său post de comandă, scrutează cărările soartei și hotărăște legile de măreție națională.

Avem un drum comun și credem cu tărie în steaua viitorului