Pagină:Teofil Sidorovici - Carol II - Din culmea unui deceniu de glorioasă domnie.djvu/54

Această pagină nu a fost verificată

Un Suveran ereditar se confundă cu destinul neamului ce l-a ales. El reprezintă creerul și sistemul nervos central al unei națiuni. Freamătă cel dintâi la semnele primejdiei pe care știe să le descopere ca nimeni altul și nu are decât o singură aspirație: aceia a Neamului Său.

Construcția sa de ordin spiritual este după cum sună un enunț geometric, poziția în care-L obligă să acționeze interesul și binele public. Și El se poate înșela fără îndoială, dar e factorul Suprem care sesisează și îndrep-tează fără întârziere.

Ceeace este admirabil înfr’o monarhie, este suplețea și varietatea forței sale, siguranța viitorului.

Rândurile de mai sus învederează covârșitorul rol al unui Suveran, în călăuzirea poporului spre destinul său.

M. S. Regele Carol al II-lea, pe care Providența ni L-a dăruit într’unul din momentele critice ale vieții publice de după război, intrase de mult în conștiința Neamului ce-L înconjurase cu atâta dragoste, cu atâta respect și cu atâta nădejde pentru consolidarea Patriei întregite, la înfăptuirea căreia luase parte ca ostaș, ca sfetnic și ca Prinț de Coroană.

Născut și crescut pe pământ românesc, hrănit din bucuriile și durerile poporului, sorbind din datini și obiceiuri vechi aceiaș pătimașe dragoste de glie, cucerit de taina sfântă a credinței străbune și strângător al tuturor năzuințelor obștești, Suveranul nostru este cu adevărat