Sari la conținut

Pagină:Teofil Sidorovici - Carol II - Din culmea unui deceniu de glorioasă domnie.djvu/46

Această pagină a fost verificată

Cetindu-le, asculți par’că de peste veacuri, chemare de bucium și simți cum se cimentează o legătură trainică între văleaturile ce-au trecut și cele ce-au să vină.

Când ființa neamului și-a putut scutura zgura înrâuririlor străine, când a prins a se înfiripa o conștiință nouă în sufletul celor ce vorbeau acelaș grai potrivindu-se în cuget și simțiri și năzuind spre acelaș ideal, atunci titlul voevozilor s’a întregit cu un element nou.

Astăzi, Măritul și Slăvitul nostru Rege Carol al II-lea ca și iluștrii Săi predecesori, își statornicește temeiul domniei pe puterea și ajutorul lui Dumnezeu, dar în acelaș timp și pe voința Neamului:

Prin grația lui Dumnezeu și voința Națională, Noi Carol al II-lea Regele României, la toți de față și viitori, Sănătate!

Urare din bătrâni, care unește sub faldurile aceluiaș sceptru, puterea sfântă a lui Dumnezeu, năzuința poporului și strămoșescul salut: Sănătate!

Cu gândul îndreptat spre Cel Atotputernic astăzi ca și în trecut, cu inimile pline de dragostea curată pentru Cel hărăzit de Dumnezeu să ne fie Ocrotitor și Conducător, cu credința neșovăitoare în steaua românismului biruitor, stăm ca o stâncă de granit în jurul Tronului, cucerind tot mai mult locul pe care-l merităm și în care ne-a așezat:

Grația lui Dumnezeu și vrednicia străbunilor.