primăvara la topirea zăpezilor! Noi, pietrele, am rămas.
Ce taină ne-a păstrat ființa?
Credința nestrămutată în Dumnezeu, ca și dragostea și încrederea în Cel miruit de El să ne călăuzească soarta: în Domn și Rege.
Prin aceștia am izbândit.
Românul de azi ca și străbunul de odinioară își face aceiaș mărturisire de credință:
- Un Dumnezeu avem în cer,
- Un Rege pe pământ avem...
Credința nestrămutată în aceste două icoane ale eternității, nu ne-a putut-o smulge din cugete nici-o supușenie, nici-o silnicie.
Ce frumos ne vorbește Marele nostru Suveran despre însemnătatea bisericii străbune:
„In trecutul nostru, cheia de boltă a rezistenței naționale a fost biserica — căci noțiunile de patriotism și de credință se confundau într’una singură — influența organizării sale a fost covârșitoare, în decursul vremurilor.
In lăcașurile sfinte de sub jurisdicția Mitropoliei moldovenești, s’a putut păstra în vremuri de răzmerițe și de bejenie, credința în puterea de rezistență națională".
- (Comemorarea Iul Alexandru cel Bun — 30 Octombrie 1932).
