PRIN GRAȚIA LUI DUMNEZEU ȘI VOINȚA NAȚIONALĂ
ÎNCĂ din cea mai străveche alcătuire a Neamului nostru, din cea dintâi orânduire națională, spre Dumnezeu și spre Domn ne-am îndreptat gândul.
La zămislirea poporului Român, altoit pe tulpina Daco-Romană, credința în Cel Atotputernic a stat ca o făclie de veghe și lumină.
Poate că nu este neam care să fi încredințat soarta cu mai multă căldură, dragoste și nădejde în mâinile ziditorului lumii, ca noi Românii.
Deaceea am și dăinuit, străbătând pripoarele istoriei cu sabia într’o mână și Crucea în cealaltă.
Am fost un popor plăzmuit din răscruci de vremi și la răspântii de năvăliri.
Cea dintâi tresărire de conștiință națională, a început cu acelaș cuvânt cu care și azi Românul își începe lucrul: „Doamne-ajută!“
Când îți reazemi încrederea vieții în puterea lui Dumnezeu, aștepți cu seninătate izbânda. Câte văleaturi nu păreau că ne sunt lespezi de mormânt! Câte neamuri sprijinite pe forță și ambiții, n’au trecut cum trec zăpoarele
