Pagină:Teofil Sidorovici - Carol II - Din culmea unui deceniu de glorioasă domnie.djvu/37

Această pagină a fost verificată

indica o localitate din Banat așa cum afirmase Suveranul cunoscător.


............................................................

Trecând printre șirurile de eleve ale unei școli normale din nordul țării. Majestatea Sa admiră frumoasele costume naționale și spuse adresându-se directoarei:

— Frumoase costume, dar nu înțeleg un lucru, când aveți portul Dv. moldovenesc așa de pitoresc, dece ați ales costumul național din Vâlcea?!

Arătându-I-se apoi un costum tipic gorjan, Suveranul deasemenea remarcă:

— Da, totul e din Gorj, afară de cămașă al cărei model e din Argeș.


............................................................

Altădată vizitând o veche mănăstire Voevodală, un profesor de istorie rezuma epoca cu întâmplările mai însemnate ale vremii. Suveranul ascultă cu deosebită bunăvoință dar la sfârșit, spre uimirea profesorului, intră în atâtea amănunte legând evenimentele epocii și determinând împrejurările istorice, încât puse în mare încurcătură pe omul de specialitate. Tot astfel asupra picturii vechi și caracterului ei, asupra inscripțiilor etc. Era savantul istoric legat de orice colțișor al pământului țării Sale cu urme de demult, evocatoare de mândrie românească.


............................................................