Pagină:Teofil Sidorovici - Carol II - Din culmea unui deceniu de glorioasă domnie.djvu/26

Această pagină a fost verificată

PASIUNILE UNUI REGE

ÎN afară de marea și puternica pasiune a conducerii treburilor Țării, după planul atotcuprinzător întocmit și susținut de cea mai vastă cu putință rețea informativă în toate domeniile de viață, Suveranul își are câteva pasiuni personale.

Conducerea automobilului, unul din multiplele sporturi, Îi creiază o stare sufletească recreativă, după care energia de lucru sporește.

Pe vreme rea se retrage în biroul filatelic, unde trăește clipe de adâncă satisfacție, întocmind și completând mereu vasta colecție de mărci, strânse din toate unghiurile pământului și din toate vremurile. Câte nu descifrează Suveranul în chipurile ce apar pe minusculul ecran al pătrățelelor zimțuite și ce istorie universală se desprinde ca dintr’un film evocatori

O altă pasiune a M. S. Regelui este vânătoarea.

Nu din dorința de a ucide animale sau păsări, ci din plăcerea de a evada din timp în timp, afundându-se într’un hățiș de codru, în umbra sihlei plină de mistere, în lumea tăcută și speriată a jigăniilor, unde poți simți o emoție rară, ce-ți dă fiori necunoscuți.