Pagină:Teofil Sidorovici - Carol II - Din culmea unui deceniu de glorioasă domnie.djvu/15

Această pagină a fost verificată

de mari unități, a Șefului de Stat Major etc.

Mâna Sa albă cu degete mlădioase răsfoește atent filele dosarelor, în care spiritul de pătrundere al acestui geniu regal, răscolește până și cele mai mici detalii.

Suveranul României este un adevărat misionar al ridicării Neamului Său. Complexul vieții naționale și sociale cere o permanentă luptă pentru statornicirea uniui făgaș de viață adaptat la împrejurări.

Proectele ce se înfățișează trebuesc bine studiate și puse la punct. M. Sa Regele nu se bizue pe generalități.

Problemele militare își găsesc în acest desăvârșit Ostaș și Suprem Comandant, soluționările celei mai desăvârșite competențe.

E surprinzător pentru veacul nostru de specializări, această complexitate și cuprinzătoare activitate în toate domeniile vieții.

În aceiași măsură II pasionează problemele de ordin juridic, cele militare, cele de învățământ și educație, de sănătate publică, de asistență socială, de tehnică, de agricultură și finanțe, de apărare națională.

În audiențele Miniștrilor, se desbat totdeauna chestiuni de importanță capitală.

M. S. Regele Carol II este un fermecător partener în discuții și totdeauna găsește cea mai potrivită deslegare spinoaselor probleme.

Are o putere de răbdare într’adevăr unică și știe să’nfrângă prin argumente decisive păreri contrarii, fără