ii i-au pus pe gânduri. Un sat întreg de oameni cum se cade, Românii neaoși, pierea ca sub povara celui mai groaznic blestem.
Străjerul însă nu cunoaște piedici peste cari să nu poată trece.
Douăzeci de serii de comandanți (profesori, învățători, doctori, ingineri, ofițeri, preoți) și-au dăruit aci prinosul lor de muncă.
S’au întocmit mai întâi planurile de indiguire a marginilor de sat, apoi planul înfrumusețării în interior cu șosele și drumuri, sfârșindu-se cu planul de ridicare sanitară, economică și culturală a locuitorilor.
Față de măreția lucrărilor, mijloacele materiale păreau inexistente.
Când s’a văzut la ce s’a putut ajunge prin munca fără preget a sutelor de cursiști străjeri, când s’a putut cunoaște ce forță constructivă reprezintă STRAJA ȚARII și ce folos imens aduce Țării, Prefectul Județului a cerut să intre și el în cadrele de muncă străjerească.
Intr'adevăr la Araci s’a înfăptuit o minune. Intr’un an, satul era de nerecunoscut. Localnicii spuneau că numai pe vremea lui Isus se mai puteau face asemenea minuni. O altă așezare s’a ridicat pe ruinele celei vechi. Era în mic, ceeace mâne va fi în mare pe tot cuprinsul României scăpată de balaurul ce-o răvășia, printr’un gest eroic ce se mai găsește doar pe icoana Sfântului Gheor-ghe.
