Sutele de comandante într’un iureș de nestăpânită bucurie părăsesc localul, înșirându-se în jurul Pavilionului Național.
M. S. Regele coboară zâmbitor ca totdeauna și primește raportul Comandantei.
Ploaia se pornește mai tare, amenințând întreruperea programului.
— Vă stânjenește?... întreabă consultativ Suveranul.
— Nul nul răspunseră fericite comandantele.
— Atunci continuați-vă programul!...
Și a stat astfel Marele Străjer, care era însoțit de A. S. Regală Principele Friederik de Hohenzolern, urmărind mișcările de ansamblu, cercetând prin noroiul ce ajungea dincolo de apărătoarea pantofului, toate lucrările gospodărești în grădina de legume unde cuiburile lucrau, în ograda de păsări și animale, în alcătuirea întregii vieți gospodărești, unde comandanta se cere a desfășura o deosebită energie și pricepere.
Răpăia ploaia de care nu se mai putea nimeni apăra, biciuia rece ca niște sficiuri de bici pe fața tuturora, picăturile cădeau des ca dintr’o mitralieră a norilor, dar programul s’a desfășurat o zi întreagă, fără să i se reducă ceva din cuprins.
Iar târziu, după ce mașina Regală se pierduse în negura văii, glasul unei comandante venea să ilustreze noianul de impresii și semnificația zilei:
— Știi, abia acuma mi-am dat seama că ploaia m’a pătruns până la piele.
