a urmărit cu o adâncă admirație gestul de o înaltă semnificație morală al Marelui Străjer, care, părăsind singur tribuna regală, Și-a făcut loc prin mulțime spre locul nenorocirii.
— Garda, garda, strigase cineva care-L văzuse amestecat în mulțimea din jurul tribunei risipite.
Răspunsul Suveranului spontan și categoric, a venit ca o lecție de neuitată abnegație:
— N’am nevoe de gardă! Să pună mâna toți ca să salvăm pe cei prinși dedesupt...
In clipa aceea, era Ocrotitorul, Părintele îndurerat, ce-avusese prilejul să treacă cu străjerii Săi una din probele cele mai grele ale puterii străjerești.
Și micii străjeri începură să transporte pe cei accidentați spre corturile sanitare, să le panseze rănile, să le păstreze obiectele pierdute, sub privirea Supremului Comandant ce-avea să verifice dintr’o lovitură a soartei,. tăria și disciplina străjerească.
In schimb, străjerii au putut vedea în Marele Străjer exemplul viu al Celui mai desăvârșit Educator.
Cel din urmă care a părăsit terenul, a fost M. S. Regele.
