Pagină:Teofil Sidorovici - Carol II - Din culmea unui deceniu de glorioasă domnie.djvu/10

Această pagină a fost verificată

NOUTĂȚILE ZILEI MAI INTÂI

PĂTRUNDEM pe ușa largă a palatului ca’ntr’un templu de mistere. Sgomotul pașilor turbură liniștea încăperilor, de pe pereții cărora zâmbesc chipuri de demult, plăzmuiri de artă rară, ce-au înfruntat și vor înfrunta secole de-a rândul.

Odată cu răsăritul soarelui, un Om s’a așezat la biroul de lucru. De pe fereastra largă, perspectiva orizonturilor românești se deschide ca o pagină de heroglife care trebuesc descifrate.

E Regele nostru!

Tânăr, cu fața ușor bronzată de soarele ce l-a îmbrățișat în raze de foc și lumină, (cu prilejul deselor participări la momentele mai însemnate ale vieții obștești, cu privirea senină și ochi de cer albastru din cari isvorăsc torente de energie, cu statura de voinic ce simbolizează așa de bine sănătatea și vigoarea Neamului, cu voioșia întipărită pe față, Stăpânul unui norod de peste 20 milioane, e Cel dintâi gata la datorie.

În fața maldărului de ziare românești și străine, Suveranul se oprește ca un călător, care înainte de a-și continua drumul, cercetează cu atenție harta generală,