Sari la conținut

Pagină:Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf/99

Această pagină a fost validată

tuturor organizațiilor și partidelor care s’au pronunțat împotriva extremei drepte. Rezultatul? In cele două alegeri parțiale parlamentare, candidații extremei drepte au eșit înfrânți, deși guvernul și întregul aparat de stat i-au sprijinit în mod fățiș. In alegerile comunale, în acele orașe în care listele au fost expresia unirii tuturor forțelor anti-fasciste, candidații democrați au fost aleși, extremiști de dreapta neîntrunind decât un mic număr de voturi. Așa, de pildă, a fost cazul la Chișinău, Galați, Iași și București, Pretutindeni aici au reușit — cu rare excepții — candidații național-țărăniști.

In fața acestor realizări concrete și atât de vorbitoare, cum se explică atitudinea conducătorilor național-țărăniști?

Respingerea frontului popular de către conducătorii național-țărăniști avea anumite cauze. Pe deoparte aceștia se temeau de orice contact politic mai strâns cu comuniștii, de frica „compromiterii”. Față de cine? Toți conducătorii partidului, cu extrem de rare excepții, aveau permanent ochii ațintiți spre rege și camarilă. De acolo și numai de acolo așteptau puterea și binefacerile ei. Acuzați de presa extremei drepte de „comunism”, cei mai mulți dintre acești conducători se fereau de o atingere care ar fi putut întări, în cercurile palatului, o impresie ce nu se baza de fapt, pe nimic. Anticomunismul celor mai mulți dintre acești conducători era doar bine cunoscut și nu o singură dată afișat demonstrativ în public. Dar dacă impresia în cercurile palatiste s’ar fi găsit astfel întărită, atunci mult așteptata putere se îndepărta și mai mult.

Al doilea motiv era însă mult mai serios. El reflecta frica de masse, frica de a se găsi sub presiunea lor, de a fi obligați să le urmeze sugestiile și, mai ales, năzuințele. Originea burgheză și interesele pe care acești conducători le serveau, îi îndemna să accepte mai ușor o cotitură spre dreapta a vieții politice românești, să promoveze prin atitudinea lor timorată și reacționară ofensiva extremei drepte, decât să pășească pe o cale, care pentru ei însemna nici mai mult nici mai puțin

97