duseră bune rezultate. Este adevărat că această unire s’a realizat numai pe teren sindical. Dar era ușor de văzut că nu mai puțin importante vor fi efectele unui front realizat pe teren politic între partidele și grupările muncitorești. Astfel, în 1936 prin contopirea sindicatelor unitare cu cele afiliate Internaționalei dela Amsterdam, puterea organizațiilor profesionale muncitorești a crescut în mod apreciabil, numărul sindicatelor ajungând la 310, numărul membrilor organizați în aceste sindicate unificate ridicându-se rapid. După datele publicate de conducerea mișcării sindicale, numărul muncitorilor organizați a atins în anii următori unificării, cifra de aproape 60.000, pe când în 1930 acest număr era de numai 36.609. Influența reală însă a mișcării sindicale era mult mai întinsă, decât rezultă din numărul cotizanților ei.
Inițiativa luată pe teren politic de către Comitetul Central al Partidului Comunist, în lupta contra primejdiei pe care o reprezenta extrema dreaptă, a deschis o campanie dusă zi cu zi și ani întregi. Eforturile în această direcție au fost continuate și după înscăunarea dictaturii. Prin această campanie, chiar dacă datorită slăbiciunii organizațiilor ei politice și sindicale rezultatele obținute au fost slabe, muncitorimea a trecut — în anii premergători dictaturii — pe primul plan ca forță dinamică, organizată, conștientă de sarcinile care-i stăteau înainte, în lupta contra gardismului și a cuzismului.
Spre deosebire de Italia și Germania, unde mișcarea fascistă a pătruns mai întâiu în mediile orășenești și numai în urmă și-a îndreptat atenția spre sate, în România procesul a fost invers. „Garda de Fier” a început să câștige întâiu teren în massele țărănești și numai în urmă a încercat să pătrundă și în rândurile muncitorimii. In cei doi ani care au premers dictaturii „Garda de Fier” a început să desfășoare o largă activitate, menită să câștige încrederea muncitorimii. Pretu-
