curaj și de atitudine adoptate, slăbiciunile și greșelile comise, toate acestea au contribuit la descompunerea partidului, ceeace s’a soldat cu o pierdere de teren în folosul exclusiv al extremei drepte.
Retragerea guvernului liberal în toamna anului 1937 și începutul campaniei electorale oferea partidului național-țărănesc prilejul unei redresări. Massele, atât de nemulțumite de fosta guvernare, puteau fi câștigate și sustrase propagandei extremei drepte.
Pentru aceasta se cerea conducerii partidului național-țărănesc o clară și intransigentă afirmare democratică și antifascistă. I se cerea, în primul rând, să demaște, fără cruțare, demagogia și crimele gardiste și să accepte formarea unui front comun al tuturor partidelor și formațiunilor anti-fasciste — pe baza unui program minimal. (Partidul Comunist formulase un asemenea program și îl făcuse cunoscut tuturor partidelor și opiniei publice).
Adoptarea unei asemenea poziții nu ar fi adus forțelor anti-gardiste și anti-cuziste doar un simplu succes electoral, dar ar fi impus, în condițiile date, un guvern — expresie a acestei coaliții.
In locul unei asemenea atitudini și a unei atari linii politice, conducerea partidului național-țărănesc a adoptat o tactică tocmai opusă. A adoptat așa cunoscuta „tactică Maniu”.
In ce a constat această tactică?
Din inițiativa d-lui Iuliu Maniu, proaspăt reales, în toamna anului 1937, șef al partidului național-țărănesc, s’a încheiat în campania electorală din acel an, un pact „de neagresiune” cu „Garda de Fier”. Adică, cu cel mai consecvent și primejdios adversar al democrației, cu agentura hitlerismului german în România.
Lungul șir de compromisuri și cedări ideologice și princi-
