blică, acapararea de către extrema dreaptă a organizațiilor intelectualilor liber-profesioniști constituia doar o trambulină, menită să salte pe exponenții ei cu mult peste cadrul strâmt profesional?
In toiul luptei și al pregătirilor pe care extrema dreaptă le făcea având ca obiectiv precis acapararea conducerii organizațiilor de mai sus, șefii partidului național-țărănesc s’au grăbit să aducă la cunoștința propriilor partizani, membri ai acestor organizații, precum și întregei opinii publice, că „fiind vorba de chestiuni profesionale, partidul înțelege să păstreze neutralitatea”.
Extrema dreaptă, după acest prim succes, și-a continuat, bine înțeles, ofensiva. La rând a venit presa care combătea extrema dreaptă, presa democratică. (Atitudinea ziarelor contra cărora își îndreptau loviturile bandele gardiste și cuziste era atât de confusă și înfățișa un amestec atât de hibrid de fraze democratice și puncte de vedere reacționare, apoi întreagă această presă era atât de influențabilă și coruptivă, încât democratismul ei era mai mult o închipuire a adversarilor decât o realitate. Având însă o întinsă răspândire, această presă constituia în lupta îndreptată împotriva extremei drepte, o puternică armă pe care, de altfel, au folosit-o toate grupările și partidele opoziționiste burgheze).
In vara anului 1936 fu pornit un violent atac împotriva celor două ziare mari, „Dimineața” și „Adevărul”, care se găseau în fruntea presei democratice. Săptămâni întregi, mii de foi ale acestor ziare au fost arse pe stradă, vânzătorii și chiar cetitorii lor fiind insultați și molestați. Vânzarea for fu oprită în provincie. Ba chiar și în capitală. Scopul pe care și-l propusese extrema dreaptă era ușor de descifrat: se urmărea desființarea presei democratice de mare tiraj, în folosul celei reacționare și antisemite. Ziarul „Universul” sprijinea din
