Ultimul guvern liberal, format în 1934, adică după asasinarea lui I. G. Duca, se deosebea, în conducerea și cadrele lui de celelalte guverne ale acestui partid. O parte din generația liberală tânără încearcă să se depărteze de vechile cadre ale partidului. Tendința lor nu reflecta decât acel proces adânc economic pe care l-am analizat atunci când am arătat efectul produs de criza economică și de credit din anul 1931. Elementele care compuneau fracțiunea liberală ajunsă la guvern după 1934, încercau să se sprijine pe acea parte a burgheziei, care se regrupa în afara domeniului stăpânit și controlat de capitalul bancar liberal. Tot efortul guvernului prezidat de Gh. Tătărescu s’a îndreptat spre întărirea celui de al doilea centru de finanțare a industriei, născut din participarea statului și din stăpânirea „Băncii Naționale”. Fără să fie exclusivistă — întrucât în tot timpul guvernării politica de încurajare a întregii industrii, de protejare acordată capitalului bancar liberal, de menținere a unui contact politic cu vechile cadre liberale a continuat — totuși, această tendință se manifestă în toate actele și măsurile mai însemnate ale guvernului Gh. Tătărescu. Până în anul 1938 fracțiunea Gh. Tătărescu a rămas în partidul liberal și numai în urmă a intervenit ruptura definitivă.
Am văzut în capitolul I câteva din urmările ultimei guvernări liberale. Impotriva acestui guvern s’au ridicat din toate păturile populare vii proteste, întrucât pretutindeni a dat naștere la adânci nemulțumiri. Măsurile protecționiste excesive acordate marii industrii, în frunte cu industria metalurgică, scumpiseră atât de mult obiectele fabricate, încât deși în ultimii ani ai acestei guvernări prețul cerealelor crescuse și păturile mai înstărite ale țărănimii se pregăteau să folosească această împrejurare, puterea lor de cumpărare diminuă de fapt. Nu mai vorbim de massa mare a țărănimii, cea fără pământ sau cu pământ puțin, care avea să suporte, fără nici un echi-
