1919. Din punctul de vedere al deschideri drumului capitalismului la sate și al începerii unui proces de diferențiere înăuntrul păturilor rurale, măsura reprezenta un pas înainte față de stările din trecut. Dar cine plătea acest progres? Pământul păturilor celor mai sărace și mai slabe economicește ale țărănimii a devenit curând obiectivul principal, prada asupra căreia s’au aruncat deopotrivă: capitalul bancar orășenesc și burghezia satelor. Țărănimea, cu mică sau pitică proprietate, și-a văzut curând acaparate pământurile. Promisiunea național-țărăniștilor, din timpul opoziției, că va fi „desființată marea proprietate”, s’a transformat, în realitate, în lichidarea micii și piticii proprietăți țărănești. Partidul național-țărănesc — partid esențialmente burghez, reprezentând în conducerea și cadrele lui interese burgheze și nu țărănești, capitaliste și nu muncitorești — procedând astfel, proceda logic și consecvent. Dar țărănimea care își pusese speranțele în acest partid, l-a urmat, nu pentrucă era burghez și capitalist, ci pentru că îl credea țărănesc și reprezentant al păturilor exploatate. Aceasta a fost prima și grava contrazicere care a lichidat, în mare parte, popularitatea în lumea satelor a partidului national-țărănesc după 1918.
Tot în timpul opoziției din 1919 până în 1929, conducerea partidului s’a angajat să combată și să mărginească puterea capitalului monopolist, a trusturilor și cartelurilor, a omnipotenții tuturor acestor formațiuni în viața economică a țării. La guvern fiind, nici o măsură serioasă menită să limiteze sau să slăbească pozițiile ocupate de capitalul financiar nu a fost luată. Guvernele național-țărăniste au încercat, în schimb, să ajute pătrunderea capitalului străin, concesionându-i întreprinderi importante de ale statului, (fabricarea chibriturilor, telefoanele, etc.).
Pe teren social și politic, guvernările național-țărăniste au corespuns tot atât de puțin așteptărilor masselor. Cu ocazia grevei minierilor dela Lupeni, precum și în timpul mișcărilor greviste dela atelierele Grivița, din Fevruarie 1933, zeci de
