„Frontul românesc”, rupt dela național-țărăniști, și partidul național al lui N. Iorga erau grupări personale. In rândurile lor se găseau elemente intelectuale răslețe, cele mai multe după ce trecuseră prin toate celelalte partide, unde dăduseră faliment. Cadrele acestor două grupări nu reprezentau nimic, nici ca forță de massă, nici ca valori personale.
Partidele naționale erau expresia păturilor bogate din noile provincii: grofii și industriașii maghiari, negustorimea și fabricanții înstăriți sași și șvabi, etc. Apariția unui partid evreesc, în alegerile din 1937, s’a datorat doar puternicei presiuni exercitate asupra comunităților evreești din partea guvernului, pentru a rupe din voturile pe care național-țărăniștii le-ar fi recrutat din rândurile acestei populații.
Care era structura și fizionomia partidului național-țărănist?
Elementele și grupările sociale organizate în rândurile lui sau care urmau acest partid, erau variate. In decursul anilor, în elementul lui de massă, mai bine zis în aderența lui, deci dincolo de cadrele organizate, au intervenit unele schimbări caracteristice.
In partidul național-țărănist se grupau, în primul rând, burghezia și o parte a moșierimii din Ardeal, împreună cu toate categoriile intermediare din lumea orășenească a provinciei, în frunte cu mica burghezie și intelectualitatea. La sate, erau înregimentate în acest partid chiaburimea și chiar o parte a țărănimii, care sprijinea burghezia românească din Ardeal în lupta începută, chiar a doua zi după încorporarea provinciei, împotriva capitalului monopolist liberal în încercarea lui de a pune mâna pe bogățiile solului, pe industrie, bănci, etc. și, în general, împotriva tendințelor de acaparare pe care elementul românesc din Vechiul Regat începuse să le manifesteze în ce privește ocuparea posturilor de comandă de aici. O coaliție deci foarte largă, prin compunerea ei socială, care urmărea, cu un cuvânt, să împiedice tratarea Ardealului ca ținut
