doar massa germană neîncadrată în mișcarea național-socialistă.
Voturilor partidului național-țărănesc li s’au adăugat multe voturi muncitorești, Partidul Comunist dând cuvântul de ordine și agitând pentru candidații acestui partid. Celelalte grupări care au sprijinit pe național-țărăniști, nu aveau o prea mare importanță electorală.
Pe cine reprezentau aceste partide?
Burghezia mare, industrială, își găsea, cași înainte de războiu, în partidul liberal, reprezentanța politică prin excelență. O parte din marii proprietari și din burghezia satelor, din păturile mijlocii orășenești și din liberii profesioniști bine situați, urmau acest partid. Baza partidului o formau organizațiile din Vechiul Regat, deși în decursul anilor liberalii parveniseră să-și întindă influența și în celelalte provincii. Partidul liberal, nuanța Gh. Brătianu, constituia doar o fracțiune a vechiului partid, grupând o parte din intelectualitatea și generația tânără liberală. Din punct de vedere social, nu reprezenta un element nou nici în structura, nici în programul sau tendințele lor. Partid de frondă, mai mult decât rezultatul unei spărturi în sânul burgheziei liberale, el a și revenit de fapt la vechea matcă în anul 1938, reîntregindu-se astfel vechiului partid național liberal. O spargere a acestui partid, de astădată reală, s’a datorat excluderii fracțiunii conduse de d. Gh. Tătărescu. Ce reprezenta această fracțiune, am văzut atunci când ne-am ocupat de efectele crizei din 1929—1932, sub aspectul ei politic.
Partidele: agrar, al poporului, conservator urmăreau, toate, să regrupeze pe o platformă proprie, resturile marei proprietăți funciare — o încercare repetată de câteva ori după războiu, dar mereu cu aceeași lipsă de succes. In aceste partide se manifestau tendințele acelor grupări ale marei proprietăți, care nu-și găsiseră încadrarea în partidul liberal, din cauza predominării aici a intereselor capitalului bancar și industrial.
