Sari la conținut

Pagină:Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf/66

Această pagină a fost validată

libertăților publice au creeat toate condițiile necesare pentru ca și aici curentele de extrema dreaptă să poată pătrunde și să se afirme în opinia publică. Din punct de vedere organizatoric, ele au putut să-și formeze o bază de massă. Chiar dacă n’ar fi existat complicitatea aparatului de stat în opera de difuzare a demagogiei extremei drepte și încă atmosfera reacționară, creată de politica partidelor de guvernământ în ultimii ani, ar fi fost suficientă să alimenteze în mod substanțial un puternic curent fascist.

Intre reacționarismul politicei interne românești și ultimele lui consecințe — gardismul și cuzismul — a existat o strânsă legătură, întâi dela cauză la efect, apoi de reciprocă influențare.

Dictatura regală nu a fost decât rezultatul acestei împerecheri.

64