cuziști și gardșiti, împotriva ziarelor democrate. Toți cei cinci au fost condamnați de Consiliul de Război din București la câte zece ani închisoare! In urma unei rejudecări, pedeapsa le-a fost redusă la câte cinci ani, rămânând astfel definitivă.
Timp de săptămâni întregi, membrii organizațiilor de extremă dreaptă au ars zeci de mii de exemplare din presa democrată. Totuși nici măcar o singură arestare nu a fost făcută și nici unul dintre acei care au înscenat și organizat aceste autodafeuri n’a fost dată în judecată.
Ajutorul dat de către guvernul liberal organizaților gardiste și cuziste a fost și de natură politică.
In tot cursul anilor 1936—37, n’a existat o singură alegere parlamentară parțială, în care guvernul să nu fi sprijinit listele „Gărzii de Fier” sau ale „Ligii Cuziste” împotriva candidaților democrați. Acest sprijin era dat pe față și fără nici o jenă.
In ultimii doi ani ai guvernului liberal de sub preșidenția d-lui Gh. Tătărescu, aproape toate gazetele și periodicele muncitorești și democratice au fost rând pe rând interzise. Impotriva presei de stânga, chiar atunci când, în mod efemer, putea să apară, se exercita o severă cenzură. In cursul anului 1936 au fost suprimate astfel peste treizeci de periodice muncitorești și antifasciste. In schimb, la 14 Fevruarie 1937, într’o singură zi, au fost autorizate, numai în Capitală, treisprezece gazete zilnice și 64 periodice, toate de dreapta și de extremă dreaptă! In restul țării, autoritățile nu puneau nici o piedică apariției gazetelor și publicațiilor fasciste. Presa de extremă dreaptă se bucura de cea mai largă libertate.
La sfârșitul anului 1936 a fost trimisă în Spania să lupte, ca voluntară, în armata generalului Franco, grupa celor opt legionari. Guvernul n’a făcut nici o dificultate celor care plecau, deși luase, în schimb, toate măsurile pentru ca să împie-
